Părinții noștri ne-au învățat că putem fi orice. Spre deosebire de ei, noi nu am fost presați să devenim medici, ingineri sau profesori. Am fost lăsați să fim orice ne dorim.
Mișto, nu? Ei bine, nu. Ei ne-au transmis această responsabilitate nouă. Iar procrastinatorii ca noi au decis că pot fi… nimic.
Această mentalitate – aș putea face orice, aș putea deveni orice – este o sabie cu două tăișuri: da, ni s-a permis să facem orice – cerul este limita, dar, din nou, uneori cerul este mult prea sus.
Dar de ce amânăm, dacă excludem faptul că suntem leneși?
Uneori, pentru că cerul este perfect și ne temem că am putea fi mai puțin perfecți. Da, am fost învățați că ar trebui să fim cei mai buni la orice.
Și, uneori, atingerea cerului la înălțime ar putea să ne lase fără nimic altceva de făcut.
Sigur, ai putea să-ți stabilești obiective mai mici și să le atingi, dar acestea nu par a fi victorii, ci întârzieri. Ne grăbim să obținem o satisfacție imediată pentru că trebuie să fim rapizi, altfel altcineva ar putea… să ne ia locul de parcare.
Procrastinatorii au tendința de a visa mult la ceea ce ar putea face sau fi. Să visezi la lumea perfectă este mult mai ușor decât să lucrezi efectiv pentru a-ți atinge obiectivele.
Nu ești singurul, iar acest articol compilează un set de statistici interesante despre procrastinare:
- Aproximativ jumătate (50,7%) dintre persoanele intervievate au declarat că folosesc frecvent internetul pentru a amâna.
- Studiile arată că aproximativ 20% dintre adulți tergiversează în mod cronic.
- 94% dintre persoane au indicat că procrastinarea are un efect negativ asupra fericirii lor, iar 18% au indicat că acest efect este extrem de negativ.
Acest lucru nu este ideal. Când vei fi pe patul de moarte, ce vei crede că ai făcut cu viața ta?
