Știu, este destul de greu să începi ceva, si dacă în cele din urmă ai început, este și mai greu să rămâi concentrat. E-mailuri, facebook, mesaje, vă este sete dintr-o dată, va amintiti că aveți rufele de spalat. Totul funcționează pentru ca un procrastinator să… amâne terminarea lucrurilor.

Ca angajat de birou, am descoperit câteva lucruri care ar putea ajuta.

1. Opriți e-mailurile. Pur și simplu închideți clientul de e-mail.

Dacă sunteți ca mine, un maestru al procrastinării, fiecare e-mail este o șansă de a vă opri din ceea ce faceți și de a începe altceva, indiferent cât de puțin important este. Un client, o noua oferta de la Emag, un spam, orice este bun pentru un procrastinator ca sa se poate opri din ce are de facut.

2. Puneti telefonul offline. Deconectați-vă de la internet.

Da, nu voi deschide Facebook la fiecare 10 minute. Nu mă voi uita la notificări. NU. Modul în care funcționează rețelele de socializare, aplicațiile și orice altceva înseamnă că unii oameni s-au gândit mult timp cum să îți crească implicarea în aplicațiile lor. În plus, ești slab și în goana după dopamină, așa că nu vei reuși fără să te oprești din orice faci pentru a te mai uita o dată la soties. Deconectează-te de la internet. Singura modalitate.

Și închideți și Facebook-ul de pe calculator. Doh!

3. Nu ascultați muzică

Unii oameni folosesc muzica pentru a se putea concentra și a nu fi distrași de sunetele din jur. Tu nu ești una dintre aceste persoane. Odată ce ai muzica pornită, te vei opri la fiecare cinci minute pentru a căuta o altă melodie. Ceea ce te va face să deschizi Youtube și să pierzi 3 ore răsfoind videoclipuri fără legătură între ele despre cum să construiești un cuptor de piatră. Eu tocmai m-am intors de la un video despre cum se poate segmenta un motor diesel fara scule speciale. Interesant, dar ne-util.

4. Stabiliți un termen limită pentru ceea ce faceți

Legea luui Parkinson spune că, dacă aveți un lucru de făcut, acesta va dura timpul maxim alocat, indiferent cât de rapid este de fapt lucrul respectiv.

“Legea lui Parkinson este observația conform căreia munca se extinde pentru a umple intervalul de timp alocat, indiferent de cantitatea de muncă ce trebuie făcută.”

Asta e ca o mină de aur pentru un procrastinator. Ai început deja să întârzii amânând lucrul pentru mai târziu, ai descoperit deja un miliard de lucruri mai interesante de făcut în loc să faci lucrul respectiv, iar acum există o lege care spune că lucrul va dura o veșnicie. Aur, vă spun eu.

Atunci de ce să nu stabilim timpul minim posibil pentru acel lucru? Cel puțin veți simți o anumită presiune pentru a face nenorocita aia de chestie.

5. Odată ce ai început un lucru, fă un efort pentru a-l termina

Mai ușor de spus decât de făcut. Dar știi ceva? Apetitul vine odată cu mâncatul. Odată ce vei avea cel mai mic semn că poți termina efectiv lucrul, creierul tău va dori mai mult. Îți va plăcea sentimentul de realizare.

Acum, bineînțeles, scrierea acestui articol a fost modul meu de a tergiversa de la lucruri mai importante prin “a face ceva util”. Dar ramane intre noi

Procrastinatorii fac de obicei lucrurile într-una din aceste situații: sunt foarte entuziasmați de ceva și abia așteaptă să aibă rezultatul sau intră în panică la termenul limită.

Trebuie să te afli într-una dintre aceste 2 stări pentru a intra în acea stare de concentrare laser care te face să termini lucrurile atunci când par imposibile și nu există nicio stare intermediară care să te împingă vreodată să nu mai procrastinezi.

Ceea ce înseamnă că trăiești doar 2 stări de spirit: super entuziasmată și super panică. Chestia este că a rămâne doar în aceste 2 stări este costisitor. Dacă ai nevoie să fii entuziasmat să faci ceva, vei ajunge la sindromul lucrului strălucitor, care te face să cauți în permanență lucruri noi de făcut pe care nu le termini niciodată când devin plictisitoare. Dacă ai nevoie să fii într-o stare de panică pentru a face lucruri, vei ajunge să fii epuizat și deprimat.

Deci, aveți nevoie de o cifră octanică mare și nu este ieftină.

Deja te aud spunând: problema ta este că nu faci ceea ce-ți place. Fă ceea ce iubești și nu vei mai avea niciodată chef de muncă, așa că amânarea nu are niciun motiv să apară.

Apoi, paff, legea Parkinson te lovește în cap. Legea a fost articulată pentru prima dată de Cyril Northcote Parkinson (nu este o lege dovedită științific) și spune: “Munca se extinde pentru a umple timpul disponibil pentru finalizarea ei.”. În esență, legea lui Parkinson sugerează că sarcinile durează adesea mai mult decât este necesar, deoarece oamenii au tendința de a utiliza tot timpul alocat pentru finalizarea lor.

Este mult prea mult timp pentru cei care procrastinează și chiar dacă faceți ceea ce vă place, veți ajunge să procrastinați.

Dar, nu, nu, nu, ar trebui să folosești regula celor 2 minute: dacă ceva este greu de făcut sau greu de început, fă-o timp de 2 minute: nu poate deveni greu în primele 2 minute și te poți bucura că nu ai tergiversat și ai făcut ceva.

Nu înțelegi cum lucrează cei care procrastinează. Suntem concentrați ca un laser atunci când trebuie. Ne place să fim concentrați cu laserul. Ne dovedește că suntem valoroși și uneori ne aduce faima că putem face lucruri pe care nimeni altcineva nu le-ar putea face.

Așa că poate că așteptarea modului de panică este ceea ce trebuie făcut? La urma urmei, în conformitate cu legea Parkinson, dacă aștepți până în ultimul minut, durează doar un minut să faci.

Părinții noștri ne-au învățat că putem fi orice. Spre deosebire de ei, noi nu am fost presați să devenim medici, ingineri sau profesori. Am fost lăsați să fim orice ne dorim.

Mișto, nu? Ei bine, nu. Ei ne-au transmis această responsabilitate nouă. Iar procrastinatorii ca noi au decis că pot fi… nimic.

Această mentalitate – aș putea face orice, aș putea deveni orice – este o sabie cu două tăișuri: da, ni s-a permis să facem orice – cerul este limita, dar, din nou, uneori cerul este mult prea sus.

Dar de ce amânăm, dacă excludem faptul că suntem leneși?

Uneori, pentru că cerul este perfect și ne temem că am putea fi mai puțin perfecți. Da, am fost învățați că ar trebui să fim cei mai buni la orice.

Și, uneori, atingerea cerului la înălțime ar putea să ne lase fără nimic altceva de făcut.

Sigur, ai putea să-ți stabilești obiective mai mici și să le atingi, dar acestea nu par a fi victorii, ci întârzieri. Ne grăbim să obținem o satisfacție imediată pentru că trebuie să fim rapizi, altfel altcineva ar putea… să ne ia locul de parcare.

Procrastinatorii au tendința de a visa mult la ceea ce ar putea face sau fi. Să visezi la lumea perfectă este mult mai ușor decât să lucrezi efectiv pentru a-ți atinge obiectivele.

Nu ești singurul, iar acest articol compilează un set de statistici interesante despre procrastinare:

• Aproximativ jumătate (50,7%) dintre persoanele intervievate au declarat că folosesc frecvent internetul pentru a amâna.
• Studiile arată că aproximativ 20% dintre adulți tergiversează în mod cronic.
• 94% dintre persoane au indicat că procrastinarea are un efect negativ asupra fericirii lor, iar 18% au indicat că acest efect este extrem de negativ.

Acest lucru nu este ideal. Când vei fi pe patul de moarte, ce vei crede că ai făcut cu viața ta?

Deschizi Insta și îți vezi prietenul la piscină savurând un frizante. A doua zi vezi un alt prieten Tiktoking despre noul Mercedes pe care tocmai l-a cumpărat, pentru că nu trăiești decât o dată.

E mișto pentru ei, dar cum te face asta să te simți? Apropo, tu conduci o Honda.

Ei au succes, iar tu nu. Ei au o piscină, iar tu nu ai.

Imaginează-ți acum că unul dintre prietenii tăi din Africa vine să te viziteze. Se duce la a doua baie din casa ta și iese perplex: aveți atât de multă apă încât chiar vă faceți nevoile în ea???

Succesul este o țintă atât de mobilă, mai ales dacă tergiversezi. Ne-o dorim, dar nu știm ce este de fapt.

Stabilirea obiectivelor vine la pachet cu 2 temeri: teama că nu-ți vei atinge obiectivul. Prin urmare, ești un ratat, nu poți termina nimic. Iar cea de-a doua teamă este că, dacă reușești cumva să îți atingi obiectivul, acesta devine neimportant și duce la un obiectiv și mai dificil.

Nu poți câștiga în niciun caz.

Social media înrăutățește și mai mult lucrurile. Facebook, Instagram sunt facute pentru a te lăuda cu succesul, așa că prezintă doar o parte a lucrurilor. Nu poți vedea munca grea, lacrimile și sudoarea necesare pentru a putea posta aceste lucruri. Bineînțeles, social media face ca lucrurile să pară mai ușoare decât sunt, ceea ce nu ajută un procrastinator.

Așa că da, mi-aș dori să pot trăi viața mea de pe Facebook. Într-un fel o fac, dar nu este reală.

Te trezești într-o dimineață și baaam, o nouă idee despre cum să fii slab/îmbogățești/fii patron pare atât de atrăgătoare. Este atât de incitantă încât abia aștepți să o începi.

Este atât de ușor să faci asta în zilele noastre, mai ales cu social media. Te uiți seara la TikTok sau Insta Stories și succesul pare atât de ușor: programe de slabit in 5 săptămâni, cum sa faci bani în timp ce dormi, sa fii patron la o firma de succes. Apoi, bineînțeles, ca dimineața vrei să fii slab/bogat/patron pentru că ai văzut că este ușor și cel mai important… foarte satisfăcător.

Aceste lucruri nu sunt de fapt noi, ci doar și-au schimbat formatul. Pe vremuri, probabil că oamenii preistorici, văzând picturi rupestre sau auzind povești, se trezeau dimineața cu ideea de a vâna un mamut. Și poate că viața avea o modalitate mai ușoară de a rezolva acest lucru. Pur și simplu erau uciși.

Acum, cel mai probabil, nu vei fii ucis atât de ușor, dar vei fii deprimat pentru că a fii slab/bogat/antreprenor este mamutul de azi.

Dar de ce vă entuziasmați de lucruri noi?

Lucruri noi = recompense noi = dopamină. Dopamina este un neurotransmițător și un hormon. Dopamina vă oferă sentimente de plăcere, satisfacție și motivație. Practic, esti pe droguri și ești dependent.

Procrastinatorii nu au neapărat o problemă cu angajamentele

De fapt, creierul tău este atât de dependent de dopamină, încât poți obține mai multă dopamină gândindu-te la un lucru nou și grozav decât făcând acel lucru.

Pur și simplu creierul este programat să obțină beneficii maxime cu un minim de muncă.

Cu alte cuvinte, creierul tău vrea să fie recompensat gândindu-se la lucruri noi, fără a face greul.

În primul meu articol despre procrastinatori și sindromul lucrului nou și strălucitor am vorbit despre procesul de a începe să scriu aceste articole. Mi-a fost destul de greu să-l scriu pe primul, pentru că scopul meu era să … devin celebru? Să fiu bogat? Nu pot fi mai slab pentru că stau la birou. Așa că trebuie să fie unul dintre primele 2.

Ce este în neregulă cu stabilirea de noi obiective?

Nimic, dacă vă stabiliți obiectivele corecte. Oamenii care sunt în formă, probabil că le place să facă miscare și să fie în formă este un rezultat al ceva ce le place. Oamenii bogați probabil că se bucură de munca lor și primesc bani ca rezultat al efortului lor. Antreprenorilor le place să lucreze la ideile lor și încep o afacere pentru a-și pune ideile în aplicare.

A deveni slab/bogați/antreprenor este un obiectiv de nivel superior. Cu excepția cazului în care ai abilități foarte speciale, nu poți sări direct la obiectivele de top.

Probabil că esti un om obisnuit, mediu. Dar media este un lucru bun, deoarece înseamnă că ai spațiu pentru a deveni mai bun.

Nu poți deveni direct slab/ bogat/antreprenor. Trebuie mai întâi să îți pui pantofii de alergare/lucrezi/vedeți ce este necesar pentru a deschide o nouă afacere.

Acum, în timp ce termin de scris al doilea articol din cele 300 pe care le-am planificat în primul articol, vreau doar să scriu restul de 298. Mai sunt 289, au mai rămas 728 de zile. Nu vreau sa devin faimos/bogat pentru ca inca nu am descoperit ce trebuie sa fac pentru asta.

Sunt destul de încrezător că voi ajunge să scriu vreo 10 articole pentru că sunt primele 2 săptămâni de când încep ceva. Așa că vă rog să reveniți după 2 săptămâni și câteva articole să vedeți cum mă descurc.

Dacă citești asta, e bine pentru mine și nu atât de bine pentru tine. Bun pentru mine pentru că înseamnă că am reușit să nu mai amân și să scriu primul articol din cele 300 pe care vreau să le scriu și chiar fac ceva. Nu atât de bun pentru tine, deoarece tu doar procrastinezi și ai decis să citești despre asta și ai o scuză că cititul este util.

Îți amintești de cele 2 zile inainte de examene cand invatai totul care acum par a fi atât de cool? O amintire a super distractiei de atunci? Tocmai începusei să procrastinezi.

Esti acum la jumătatea vârstei de 40 de ani și amânarea s-a acumulat. Toate aceste lucruri pe care ai fi putut să le faci în ultimii 20 de ani, pe care le-au făcut prietenii tăi și pe care tu pur și simplu nu ai avut chef să le faci în acel moment.

Lasa-ma să-ti spun că toată această procrastinare acumulată a dus probabil la un anumit nivel de depresie. Nu ai făcut nimic cu viața ta. Dacă ești aici, înseamnă că lucrurile merg în jos. Depresia face ca procrastinarea să fie și mai accelerată. Nu ai făcut nimic până acum și nu vei face nimic nici în viitor, pentru că depresia îți spune că nu are rost să faci nimic. Este prea târziu și oricum nu ești un finalizator.

Citirea acestui articol nu va rezolva problema ta de procrastinare, iar faptul că l-am scris nu o va rezolva nici pe a mea, pentru că am început atâtea lucruri până acum și nu le-am terminat niciodată, așa că nu se știe dacă voi continua să scriu și restul de 299 de articole pe care vreau să le scriu.

Pentru că, bineînțeles, sunt mereu atras de lucruri noi și strălucitoare. De îndată ce încep să fac ceva și trec de primele 2 săptămâni, interesul dispare și încep un nou blog, proiect sau joc video. De obicei, dacă nu obțin rapid o recompensă sau un efect, interesul se estompează.

Vestea bună pentru mine este că și tu, cititorule, faci la fel. Așadar, nu sunt singurul care nu-si urmează visele, pasiunile și drumul vieții.

Nici să scriu acest prim articol nu a fost ușor. M-am trezit de dimineață și m-am gândit să fac saltul și să încep ceva nou – să scriu despre procrastinare. Apoi am decis că ar trebui să încep prin a-mi face o cafea. Apoi citind despre unde ar fi bine să îl public. Pe propriul meu blog? Medium? Substack? Apoi m-am hotărât că aș putea să mă joc un pic de Word of Tanks. Apoi am tras un pui de somn pentru a lăsa gândurile să se acumuleze. Apoi am luat prânzul și să beau o bere artizanală.

Apoi s-a întâmplat că mi-am spart un dinte în timp ce mâncam o prăjitură. Și ce să vezi, durerea pe care nu o pot rezolva decât în zilele următoare din cauza Sărbătorilor a fost catalizatorul pentru a scrie primul articol, pentru că oricum nu mai era nimic altceva distractiv.

Așa cum am spus mai devreme, acest articol nu are soluția pentru procrastinare. Bineînțeles, am încercat cărți, videoclipuri și articole despre cum să nu mai procrastinezi și să începi să faci. Am încercat să fac liste și planuri. Am încercat metoda celor 2 minute în care începi încet, cu primii pași spre a face ceva și te oprești înainte de a deveni enervant. Am încercat gânduri pozitive. Am încercat să asociez un lucru care trebuie făcut cu un lucru care îmi place.

Nimic nu functioneaza.

Și totuși reușesc să fac unele lucruri. Lucruri pe care le-am promis prietenilor mei sau lucruri pe care le așteaptă clienții mei. Deci lucruri în care unele persoane externe așteaptă ceva de la mine.

Așa că, iată-ne. Vreau să public 300 de articole despre procrastinare în următorii 2 ani. Îți promit, public, că voi publica 300 de articole în următorii 2 ani. Asta e o datorie cât se poate de externă pe care o pot face acum.

Sunt destul de încrezător că voi ajunge să scriu vreo 10, pentru că acestea sunt primele 2 săptămâni de când încep ceva. Așa că vă rog să reveniți după 2 săptămâni și câteva articole să vedeți cum mă descurc.

Începem, acesta este primul articol, mai sunt 299 de articole, au mai rămas 730 de zile.